Ferma Frâncești a fost înființată în anul 2010 și este o companie cu capital integral privat, ce are ca obiect principal de activitate „lucrările de pregătire a terenului”.
Culturile primare sunt grâul, porumbul, orzul, rapița și lucerna, culturi ce asigură materialul necesar pentru producerea furajelor din fabrica proprie de nutrețuri combinate.
Linia de agricultură a prins contur în anul 2012, prin prestarea activităților de comerț cu cereale, dezvoltându-se începând cu anul 2013 prin achiziționarea/arendarea terenurilor agricole din județul Vâlcea și Dolj. Potențialul de dezvoltarea în acest sector de activitate a fost unul neașteptat, utilizând în prezent o suprafață de circa 1.971,11 ha.
În anul 2017, strategia de dezvoltare a Fermei Frâncești a venit cu o nouă provocare pe partea de agricultură ecologică. Astfel, a fost semnat un angajament prin care a început conversia către metode de agricultură ecologică și menținearea practicilor pentru o perioadă de minimum 5 ani.
Până în prezent, au fost cuprinse în acest angajament un total de cca. 500 ha de teren agricol exploatat de Ferma Frâncești, dintre care cca. 50 ha sunt suprafețe certificate ecologic, iar produsele recoltate din aceste suprafețe sunt produse BIO.
În anul 2019, Ferma Frâncești a continuat extinderea suprafeței cu încă 1000 ha, reușind să ajungă în anul 2020 la 5000 ha lucrate. Zonele în care compania își desfășoară activitatea sunt: Făurești, Diculești, Bălcești, Bulzești, Pleșoiu, Lalosu și Șușani.
Compania iși propune să ajungă la 10 000 ha lucrate, iar majoritatea suprafețelor exploatate să fie în sistem de agricultură ecologică.
Prin seriozitatea și accentul acordat calității serviciilor prestate și a lucrărilor executate, Ferma Frâncești a reușit să câștige treptat încrederea clienților și să își creeze un renume în domeniile în care activează.